Sala Polivalentă din Dorohoi a fost inaugurată sâmbătă

1 octombrie 2011

sala polivalenta dorohoiTinerii din oraşul Dorohoi vor avea începând de sâmbătă, 1 octombrie 2011, o nouă sală de sport unde îşi vor putea desfăşura activităţile sportive sau unde îşi vor putea cultiva talentul.

Tăierea panglicii a avut loc în prezenţa primarului Dorin Alexandrescu, viceprimarului Alin Sorin Clim, deputatului Andrei Dolineaschi care a promovat această investiţie, dar şi în prezenţa profesorilor şi elevilor de la diferite şcoli şi licee. A avut loc o slujbă religioasă, dar şi un meci inaugural între Colegiul Naţional “Grigore Ghica” şi Grupul Şcolar “Regina Maria” unde au fost oferite cupe. Primarul municipiului a adresat un discurs prin care a recomandat tuturor participarea la sportul de performanţă care să promoveze oraşul Dorohoi.

De asemenea, a fost oferită diploma omagială şi o cupă deosebită cu ”Te iubesc Dorohoi!” pentru un dublu campion mondial la canotaj academic, fost elev al Şcolii nr.7”Al. I Cuza.”

“Este o mică recunoaştere din partea Administraţiei Publice Locale pentru acest sportiv, într-un moment fericit, când s-a deschis această Sala Polivalentă. Sperăm  ca pe viitor să nască tot mai multe talente. Aşa cum am mai declarat în numeroase rânduri, în oraşul Dorohoi, atât timp cât voi fi primar, Administraţia Publică Locală va sprijini sportul, cultura ,educaţia pentru că acest lucru este la fel de important ca şi investiţiile pe care le vom face în infrastructură. Mi-aş dori ca această sală de sport să fie utilizată exclusiv pentru întreceri sportive, pentru tineretul din oraş care pe viitor va avea ceva de spus în acest domeniu. De aceea am făcut referire la acel elev care este dublu campion şi mi-aş dori ca tot mai mulţi dorohoieni să aducă cinste oraşului”, a declarat primarul Dorin Alexandrescu.

Sursa: DorohoiNews

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia