Doi fraţi din Botoşani au ucis în bătaie un bărbat, pentru a-şi răzbuna tatăl. Vor petrece ani buni după gratii

Doi fraţi din judeţul Botoşani care, în luna iulie a anului 2024, au luat viața unui bărbat au fost condamnaţi, miercuri, la ani buni de puşcărie pentru omor. Fraţii Ionuţ Daniel Boboc şi Vasile Sorin Boboc, de 25 de ani, și, respectiv, 32 de ani, din Rădăuţi Prut, au primit fiecare peste zece ani de închisoare.

Ionuţ Daniel Boboc a fost condamnat la 12 ani şi patru luni de închisoare, iar fratele său, Vasile Sorin Boboc, la zece ani şi patru luni de închisoare.

Cei doi au fost acuzaţi inițial de lovituri cauzatoare de moarte şi „influențarea declarațiilor”, însă, ulterior, la cererea procurorior Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a fost schimbată încadrarea juridică din lovituri cauzatoare de moarte în omor.

Pe 13 iulie 2024, în jurul orei 18.10, în timp ce se aflau pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict anterior, cei doi l-au agresat pe consăteanul lor, lovindu-l cu pumnii și picioarele și cauzându-i leziuni traumatice care au condus, în aceeași zi, la decesul victimei. Ulterior, fraţii Boboc au amenințat cu bătaia și cu moartea doi martori oculari, pentru a nu da declarații despre ceea ce au văzut.

Au bătut victima pentru a îşi răzbuna tatăl

Bărbatul din judeţul Botoşani care a fost bătut cu bestialitate şi abandonat pe marginea drumului ar fi avut un conflict cu tatăl agresorilor. Viorel Ţâmbală, în vârstă de 53 de ani, a decedat în Spitalul Municipal Dorohoi, unde a ajuns după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele pe un drum din localitatea Rădăuţi Prut.

Cu puţin timp înainte de a fi bătut, botoşăneanul ar fi fost la un bar unde ar fi avut un conflict cu tatăl celor doi fraţi agresori, pe care l-ar fi lovit.

Imediat, victima ar fi cerut sprijinul băieţilor săi, iar cei doi tineri, de 31 şi, respectiv, 34 de ani, ar fi plecat în căutarea lui Viorel Ţâmbală, pentru a se răzbuna. Ajuns din urmă, bărbatul a fost bătut atât de puternic, încât a suferit leziuni foarte grave, care ulterior i-au provocat decesul.

Solutia pe scurt:

Solutia pe scurt:

1. Condamnă pe inculpatul Boboc Ionuţ-Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de: – omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal; – influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b, n (dreptul de a a se apropia şi de a comunica cu persoana vătămată Ficard Elena şi cu martorii Racu Mircea şi Ionescu Anca) Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a, b, n Cod penal. Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile concursului de infracţiuni, iar în temeiul art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 12 ani şi 4 luni închisoare, ce se va executa în condiţii de detenţie.

2. Condamnă pe inculpatul Boboc Vasile-Sorin pentru săvârşirea infracţiunilor de: – omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal; – influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b, n (dreptul de a a se apropia şi de a comunica cu persoana vătămată Ficard Elena şi cu martorii Racu Mircea şi Ionescu Anca) Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a, b, n Cod penal. Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile concursului de infracţiuni, iar în temeiul art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 10 ani şi 4 luni închisoare, ce se va executa în condiţii de detenţie.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *