Ilie Bolojan: „Nu poţi să creşti în 3 ani de 25 de ori suma de burse. Se ajunsese ca peste 62% dintre elevi să primească”

Foto: GettyImages

Premierul Ilie Bolojan susţine că impactul bugetar al măsurilor luate în domeniul educaţiei este de patru-cinci miliarde de lei pe an, el invocând faptul că se ajunsese ca anul trecut peste 60 la sută dintre elevi să primească burse.

Întrebat, joi seară, la Euronews România, despre impactul măsurilor din educaţie asupra bugetului şi dacă nu acum ar fi fost momentul oportun pentru o reformă în educaţie, Ilie Bolojan a explicat că impactul pe educaţie este la nivelul a ”patru-cinci miliarde de lei pe an”,potrivit stirileprotv.ro.

Acest impact este dat, pe de o parte, de reducerea numărului de posturi care erau acoperite de plata cu ora, aproximativ 15.000 de posturi în această situaţie, de reducerea degrevărilor, deci directorii, inspectorii, aproximativ 10.000 de oameni nu trebuiau să predea decât 2-4 ore. Acum vor preda zece ore”, a explicat Bolojan.

Acesta s-a referit şi la reducerea burselor: ”Vorbim şi de reducerea burselor unde am ajuns în nişte situaţii aberante. Eram în 2021, de exemplu, cu un volum de burse de sub 200 de milioane de lei, deci aproximativ 40 de milioane de euro şi patru la sută dintre cei puţin peste trei milioane elevi. După trei ani de zile, în 2024, am ajuns ca 62 la sută din elevii din România să ia burse”.

Potrivit premierului, numărul elevilor în România era în descreştere, dar tot mai mulţi elevi luau burse.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *