Comunicat de presă: Finalizare proiect „Amenajare Versant Pacea, str. Pacea, Municipiul Botoșani“

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MUNICIPIUL BOTOȘANI, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Amenajare Versant Pacea, str. Pacea, Municipiul Botoșani“, Cod SMIS 127784, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5133/03.03.2020, încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului“, Obiectiv Specific 4.2 „Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reședință de județ“.

Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea mediului urban al Municipiului Botoșani, revitalizarea acestuia prin măsuri ce prevăd regenerarea unei zone degradate aparținând domeniului privat al municipiului, respectiv terenul de pe strada Păcii, nr. 108B mai exact conversia acesteia într-o Zonă de agrement cu facilități multiple de petrecere a timpului liber.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost: 1. Îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor municipiului Botoșani prin satisfacerea nevoii de agrement a acestora ca urmare a înființării unei zone de agrement (prin regenerarea unui teren degradat). 2. Creșterea suprafețelor verzi din municipiul Botoșani cu 190.169,23 mp, ca urmare a reconversiei unui teren degradat, neutilizat, într-un spațiu de agrement. 3. Modernizarea căilor de acces la obiectivul de investiție în vederea asigurării deplasărilor în condiții optime prin reabilitarea a 9976,30 mp de infrastructură, respectiv alee pietonală de acces, inclusiv pista de bicicletă. Rezultate proiectului au fost: spații deschise create sau reabilitate în zonele urbane (Suprafața spațiilor/terenurilor supuse intervențiilor prin proiect. Include spațiile verzi propriu-zise, inclusiv zonele de recreere din interiorul acestora și aleea de acces pietonală) – 220.300,00 mp suprafață totală a zonei propuse; spații verzi create (Suprafața spațiilor/terenurilor supuse intervențiilor prin proiect. Include spațiile verzi propriu-zise, inclusiv zonele de recreere din interiorul acestora. Nu sunt incluse străzile urbane modernizate prin proiect) 190.169,23 mp (spații verzi însămânțate cu gazon).

Impactul proiectului la nivel local Investiția a avut un impact pozitiv asupra comunității prin îmbunătățirea condițiilor de viață, sporirea ratei de utilizare a spațiului, îmbunătățirea calității mediului, creșterea nivelului de confort și diminuarea riscului de excludere socială.

Valoarea totală a proiectului a fost 18.215.148,94 lei, din care valoare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în cuantum de 11.920.759,86 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național în cuantum de 1.823.175,03 lei, și contribuția Municipiului Botoșani în cuantum de 4.471.214,05 lei (din care 280.488,47 lei valoare contribuție proprie, reprezentând 2% din valoarea totală eligibilă și 4.190.725,58 lei valoare neeligibilă). Perioada de implementare este de 91 de luni, respectiv între data 13.02.2018 și data 30.09.2025.

2 thoughts on “Comunicat de presă: Finalizare proiect „Amenajare Versant Pacea, str. Pacea, Municipiul Botoșani“

  1. V-ati gandit intai la agrement. Era nevoie mai mare de lucrari de oprire a alunecarii versantului la 100 m distanta, unde sunt blocurile si casele aflate in pericol sa plece la vale.

  2. În spatele unui cimitir – loc de reculegere, liniște și memorie – se întindea odinioară o pădure modestă, dar vie. Un colț de natură autentică, în care biodiversitatea, aerul curat și umbra copacilor ofereau un refugiu tăcut și profund. Astăzi, acest spațiu a fost „toaletat” – un cuvânt vag, ce maschează de fapt o tăiere brutală a crengilor tuturor copacilor, o mutilare a peisajului natural sub pretextul amenajării unei zone de promenadă.
    Dar ce a rămas în loc? Copaci fără crengi, poate în vârf ceva frunze, multe pietre și ciment, bănci cu încărcare solară (majoritatea deja vandalizate sau în curând,bănici (ne)funcționale), niște grătare în mijlocul pădurii care doar produc mizerii( vezi art. din botosaninews.ro cu grătarele de la Pacea și gunoiul produs acolo ) și o atmosferă artificială, complet lipsită de farmecul sălbatic și liniștea pe care natura o oferea.
    Un surogat de parc „intelijent”, construit probabil mai degrabă pentru bifarea unor proiecte decât pentru bunăstarea reală a comunității.
    Concluzie:
    -străbunii noștrii au pus copaci, de fapt au plantat o mică pădure pt a fi liniște și loc de reculegere pentru cei ” cazați ” acolo dar și pentru rudele indurerate.
    Mai mult, acei copaci ce alcătuiesc păduricea Pacea( ATENȚIE !!! …mai trebuie plantați, NU tăiați) țin terenul să nu fugă la vale …cu tot cu morți + case și blocuri.
    Acea zonă trebuie lăsata RAW( nu trebuie toaletat copacii) …fiecare copac, fiecare fir de iarbă care crește pe versantul PACEA, mențin și țin in loc pământul plin de oseminte,pământ ce a inceput să alunece pe alocuri. Trist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *