
Elevii din învățământul preuniversitar de stat vor putea beneficia și în acest an școlar de burse lunare, acordate în funcție de rezultate școlare, situația socială sau parcursul educațional. Ministerul Educației a anunțat calendarul și pașii necesari pentru ca elevii să primească acest sprijin financiar.
Unitățile școlare transmit lista elevilor eligibili pentru burse până pe 20 octombrie, iar inspectoratele o trimit Ministerului Educației până pe 25 octombrie.
Bursele se plătesc lunar, până pe 20, pentru luna precedentă; dacă această dată este nelucrătoare, banii se virează în ziua lucrătoare anterioară. Primele sume vor fi virate în luna noiembrie 2025, pentru lunile septembrie și octombrie.






























