Tânăra din Botoșani care a fost rănită grav în accidentul de astăzi dimineață se întorcea, la ora respectivă, de la poliție. A fost amendată

Tânăra din județul Botoșani care a fost rănită grav în accidentul de marți dimineață de pe drumul european E58 se întorcea, la ora respectivă, de la poliție. Fata de 19 ani, Maria L., a fost amendată de oamenii legii după ce ar fi fost implicată într-un scandal care a avut loc la ea acasă.

Potrivit anchetatorilor, scandalul ar fi izbucnit între fratele fetei și iubitul acesteia, care s-au întâlnit la locuința ei din orașul Flămânzi. Pe fondul unui conflict spontan, generat și de consumul de alcool, fratele tinerei l-a lovit pe iubitul acesteia. Botoșăneanca a sunat la 112 și a chemat poliția. Toți trei au fost duși la audieri la sediul Poliției orașului Flămânzi, unde tânăra a fost recalcitrantă. După ce polițiștii le-au dat amenzi, au fost lăsați să plece acasă.

Pe drum, fata a fost lovită de un camion. Acest accident a alimentat și ipoteza că tânăra ar fi încercat să se sinucidă. Polițiștii nu au deocamdată date certe privind producerea accidentului.

Ei desfășoară două anchete în acest caz. Una este legată de săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, în cazul agresiunii, iar cea de-a doua legată de vătămarea corporală din culpă, în cazul accidentului.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *