Rugăciunea favorită a lui Leon Dănăilă pe care a mărturisit-o la Botoșani: „Domnului, putere i-am cerut. El mi-a dat …

Academicianul Leon Dănăilă, unul dintre cei mai reputați medici pe care i-a avut România în istoria sa, a mărturisit, luni, la Darabani, unde a participat la inaugurarea școlii care îi poartă numele, care este „rugăciunea”  sa favorită.

„Domnului, putere i-am cerut. El mi-a dat greutăți care m-au călit. M-am rugat pentru înțelepciune și bunul Dumnezeu mi-a dat probleme pe care am învățat să le rezolv. M-am rugat pentru avansare și bunul Dumnezeu mi-a dat un creier cugetător și putere trupească pentru a putea munci. M-am rugat apoi bunului Dumnezeu pentru curaj și Dumnezeu mi-a dat obstacole pe care am reușit să le trec. M-am rugat apoi să pot iubi și bunul Dumnezeu mi-a dat oameni aflați în suferință pe care să îi ajut. Nimic nu mi-a dat din ce i-am cerut, dar mi-a dat tot ce am avut nevoie. Ruga mea a fost ascultată”, a spus botoșăneanul Leon Dănăilă.

Leon Dănăilă, acum în vârstă de 92 de ani, este medic primar neurochirurg la Spitalul „Gh. Marinescu” din București și profesor universitar. El a fost ales membru corespondent al Academiei Române și apoi membru titular al acesteia.

Urmareste-ne pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *