Incendii în patru localități din Botoșani. De la ce au pornit flăcările

Patru incendii au avut loc în județul Botoșani, în ultimele 24 de ore.  Flăcările au izbucnit în localitățile Stânca (orașul Ștefănești), Mitoc, Aurel Vlaicu și Zoițani (comuna Adășeni), trei dintre focare afectând vegetația uscată și gunoaie menajere. Cauzele probabile au fost foc în aer liber lăsat nesupravegheat și scurtcircuit.

Intervenția echipajelor de la Stația Săveni, Garda de Intervenție Ștefănești, Punctul de Lucru Coțușca și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Adășeni, Ștefănești și Coțușca a împiedicat propagarea flăcărilor. Astfel, au fost salvate trei case și un lan de porumb. A ars vegetația uscată de pe aproximativ 10.000 de metri pătrați.

Pompierii reamintesc faptul că potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Aceștia atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

„Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime”, susțin pompierii.

Urmareste-ne pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *