Un incendiu a izbucnit, joi la prânz, într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Două anexe dintr-o curte de pe strada Adrian Adamiu din municipiul au fost cuprinse de flăcări.
Numeroase echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru ca focul să nu se extindă la vecinătăți. Gospodăria este situată în vecinătatea blocurilor din zona fostului cămin de nefamiliști Condacia.
Fumul degajat era atât de puternic, că putea fi observat de la distanțe foarte mari.
„Un depozit de lemne se afla în curte. Curtea e mare și plină de gunoaie, ce arde cine știe. Nu se poate sta pe aproape datorită fumului gros și greu de suportat. Autospecialele au intervenit prompt însă intră cu dificultate datorită mașinilor parcate aiurea”, ne-a transmis un cititor BotosaniNews.






























