Academicianul Leon Dănăilă vine într-o școală din județul Botoșani la festivitatea de deschidere a noului an școlar

Academicianul Leon Dănăilă vine într-o școală din județul Botoșani la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Neurochirurgul originar din Darabani va fi prezent la festivitatea de deschidere a anului școlar la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din orașul său natal.

„Suntem pe finalul implementării proiectului de construcție a noului corp al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă” Darabani. Comunitatea nostră are onoarea ca la festivitatea de deschidere a noului an școlar să il aibă prezent pe patronul spiritual al școlii, cetațean de onoare al Orașului Darabani, Acad. Leon Dănăilă. Într-o perioadă și un context dificile pe care le traversăm cu toții, considerăm că acest prilej este unul deosebit și unic pentru întreaga comunitate dărăbăneană”, a precizat primarul orașului Darabani, Alin  Gîrbaci.

Leon Dănăilă este medic specialist neurochirurg la Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare. Este membru titular al Academiei Române.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *