Doi tineri din Prăjeni care l-au bătut pe un alt tânăr, pe un drum din sat, arestaţi preventiv

Doi tineri din Prăjeni care l-au bătut pe un alt tânăr pe un drum din sat au fost arestaţi preventiv. Tinerii, care sunt bănuiți pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost arestați pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis miercuri de Judecătoria Botoşani.

„La data de 03 septembrie 2025, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de doi tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 ani, din comuna Prăjeni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 31 august 2025, în timp ce se aflau pe drumul public, din comuna Prăjeni, ar fi agresat fizic un tânăr, de 23 ani, din aceeași localitate, cauzându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Botoşani.

Prin faptele comise de către tineri, ar fi fost tulburată astfel ordinea și liniștea publică.

Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Solutia pe scurt:

În baza dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. e) Cod procedură penală şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3986/143/P/2025, privind pe inculpatul UNGUREANU VLĂDUŢ, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2), alin. (2) indice 1 lit. c) din Codul Penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, ambele în concurs ideal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 03.09.2025 şi până la data de 02.10.2025, inclusiv. În temeiul art. 227, alin. (2) Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Ungureanu Vlăduţ, prin apărătorul din oficiu, de dispunere a aplicării măsurii preventive a arestului la domiciliu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului UNGUREANU VLĂDUŢ, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 03.09.2025 şi până la data de 02.10.2025, inclusiv. În baza art. 230 alin. (1) Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului UNGUREANU VLĂDUŢ.

În baza dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. e) Cod procedură penală şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3986/143/P/2025, privind pe inculpatul IFTODI FLORIN-CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2), alin. (2) indice 1 lit. c) din Codul Penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, ambele în concurs ideal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 03.09.2025 şi până la data de 02.10.2025, inclusiv. În temeiul art. 227, alin. (2) Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Iftodi Florin Constantin, prin apărătorul din oficiu, de dispunere a aplicării măsurii preventive a controlului judiciar. Dispune arestarea preventivă a inculpatului IFTODI FLORIN-CONSTANTIN, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 03.09.2025 şi până la data de 02.10.2025, inclusiv. În baza art. 230 alin. (1) Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului IFTODI FLORIN-CONSTANTIN. În baza art. 272 alin. (2), art. 275 alin. (6) Cod procedură penală şi art. 4 alin. (5) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică, încheiat între Ministerul Justiţiei, UNBR, Ministerul Public-PÎCCJ, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpaţii Ungureanu Vlăduţ şi Iftodi Florin Constantin, în cuantum de 377 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Boto?ani şi rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 03.09.2025, ora 15:47.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *