Se întâmplă la Botoșani! Doi tineri de 22 și 19 ani prinși la volan fără permis

Doi tineri au dat dovadă de o inconștiență crasă după ce au urcat la volan fără permis de conducere. Joi, 28 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Iași.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.  Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Lozna, un autoturism condus de un tânăr, de 19 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către tatăl său, pasager în auto.  Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințare a unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Urmareste-ne pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *