Un incendiu a avut loc, miercuri, la un bloc din municipiul Botoșani. Un apartament situat pe Aleea Teodor Calimachi a luat foc
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta într-una dintre camerele apartamentului aflat la parterul blocului.
Pompierii au acționat pentru lichidarea flăcărilor și limitarea extinderii acestora la restul locuinței.
Proprietarii apartamentului au suferit un atac de panică, fiind asistați medical la fața locului de către echipajul SMURD, fără a necesita transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.




































