Un botoșănean a primit o distincție din parta mitropolitului Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, cu ocazia sfințirii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Oneaga. Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o Inimă”, a fost decorat cu „Crucea Moldavă”.
„Au trecut mai bine de 12 ani de când am pășit pentru prima dată în Satul Oneaga, comuna Cristești, județul Botoșani. Atunci, am stat de vorbă cu părintele Ștefan și, deși nici eu și nici el nu aveam resurse materiale, am luat hotărârea de a porni la drum alături de părintele pentru ridicarea Așezământului social-educațional „Sfântul Efrem cel Nou”. Nu banii ne-au dat putere, ci credința că Sfântul Efrem cel Nou va fi alături de noi. Și a fost! Pas cu pas, visul s-a transformat în realitate, iar zidurile din spatele meu sunt dovada vie a minunii săvârșite prin rugăciune, răbdare și dăruire. Mai avem un pic și vom finaliza toată această frumoasă lucrare”, a precizat Vlad Plăcintă.
Crucea Moldavă este cea mai înaltă distincție pe care Mitropolia o oferă mirenilor.
„Această recunoaștere nu este doar a mea, ci a fiecăruia dintre voi, cei care ați sprijinit cu jertfă, cu rugăciune, cu dragoste și cu sprijin financiar acest așezământ care va rămâne mărturie peste generații”, a transmis Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o Inimă”.































