Atenție, nu vă lăsați păcăliți! Mai multe tinere cer bani de la clienți prin hipermarketurile din Botoșani pentru un așa zis ONG al persoanelor surdo-mute. Acestea abordează clienții aflați la cumpărături și le solicită bani pentru care nu primesc nicio chitanță. S-a întâmplat, în urmă cu câteva zile, în hipermarketul Carrefour.
„Mă uitam la niște cărți pentru copii și s-a apropiat de mine o tânără brunetă, care mi-a arătat o foaie A4 în care scria că strâng fonduri pentru un centru al surdo-muților la Botoșani sau așa ceva. Zic hai să ajut cu ceva, dar nu aveam decât 50 lei la mine că de regulă nu am cash la mine și i-am dat pe aceea. A început să îmi dea pup așa de la depărtare în semn de mulțumire și dusă a fost. Nu am mai văzut-o. M-am gândit apoi că probabil a fost o înșelăciune pentru că putea să îmi dea o chitanță, dar ce să mai fac?”, ne-a spus o femeie păcălită.
Nu este singura care a căzut în capcana infractorilor. Mai multe persoane s-au plâns că se cer donații pentru ONG sau în numele ANSR Filiala Botoșani – Asociația Națională a Surzilor din România Botoșani sau Asociația Nevăzătorilor Botoșani, dar niciun angajat, voluntar sau membru de la cele 2 asociații nu cer donații în bani.
Se pare că această metodă de înșelăciune este practicată în întreaga țară. Duminică, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța aflat într-o misiune de patrulare de rutină a observat, în parcarea unui hipermarket din municipiul Constanța, 4 tinere, cu vârste cuprinse între 16 și 27 de ani care, având asupra lor câte o mapă cu un formular tipizat format A4, colectau fonduri de la cetățeni pentru sprijinirea unor asociații caritabile. Toate cele patru tinere au fost identificate ca având domiciliul în localitatea Bărbulești, județul Ialomița. Întrebate despre activitatea desfășurată, tinerele au spus că „strâng bani pentru copii lor”. După întocmirea actelor de constatare a unei posibile infracțiuni, tinerele au fost conduse în la secția de poliție pentru continuarea cercetărilor.
































