O femeie din judeţul Botoşani a fost bătută cu sălbăticie de soţul său, iar, ca urmare a faptelor sale, individul a fost săltat de poliţişti. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, miercuri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.





























