Un tânăr din Botoșani a fost prins beat la volan de două ori în aceeași zi. Cum l-au răsplătit polițiștii pentru tupeul său

Un tânăr din județul Botoșani a băut până nu a mai știut de el, apoi a urcat la volan. Nu a ținut cont  nici de faptul că era băut, dar nici că avea permisul de conducere suspendat. Polițiștii l-au tras pe dreapta și l-au trimis în arest pentru 24 de ore să se gândească la ce a făcut.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, sâmbătă, 16 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate.

„Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din cursul aceleași zile, când a fost depistat sub influența alcoolului la volan”, susține Nenișcu.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *