Zeci de copii din Botoşani au participat, duminică, la Crosul Coloract, competiţie organizată, pentru al optulea an la rând, de Clubul Rotary, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani. Crosul a fost unul caritabil, fondurile adunate din taxele de participare fiind folosite pentru a echipa cu ghiozdane și rechizite elevii unei școli care are nevoie reală de ajutor la început de an școlar.
Participanţii la Crosul Coloract au alergat din fața Monumentului Răscoalei de la 1907, de lângă Parcul Mihai Eminescu, până în faţa Primăriei, pe un traseu care a mai inclus Bulevardul Mihai Eminescu- Colegiul „A.T. Laurian”- strada Cuza Vodă.
La final, participanţii au participat la o bătaie cu prafuri colorate. Taxa de participare a fost de 50 lei.
„Astăzi, Botoșaniul a fost mai colorat ca oricând. ColorAct este evenimentul frumos al tinerilor de la Interact, iar noi, cei din Rotary, suntem mândri să îi susținem. Vreau să mulțumesc autorităților pentru implicare și pentru buna desfășurare a evenimentului, sponsorilor pentru generozitate și încredere, dar și fiecăruia dintre voi, cei care ați ales să fiți astăzi parte din această sărbătoare a culorii și a bucuriei. Însă aplauzele cele mai puternice merg către Interact! Ei au sacrificat din vacanța lor, au muncit cu seriozitate și cu suflet, au pregătit culori, tricouri și fiecare detaliu care a făcut posibil acest eveniment. Și, ca să închei cu un zâmbet: pulberea colorată se duce la spălat, dar culorile din suflet rămân„, a transmis preşedintele Rotary, Irina Luncă.






















































