O autoutilitară care se deplasa pe un drum din localitatea Strahotin, comuna Dângeni, a luat foc, miercuri după-amiază. Conducătorul auto a oprit autovehiculul imediat ce a observat flăcările, a coborât și a sunat după ajutor, la 112
La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere.
Aceștia au constatat faptul că autoutilitara ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o lizieră de salcâmi și culturi agricole.
Din fericire nu au fost persoane rănite.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

































