FOTO Scandal în apropierea unei biserici din Botoșani. Un tânăr plin de sânge a fost preluat de ambulanță

Un scandal între mai mulți tineri a avut loc în apropierea unei biserici din Botoșani. Un tânăr plin de sânge a fost preluat de ambulanță și dus la spital. Potrivit polițiștilor locali, la data de 10 august, în jurul orei 21:54, ofițerul de serviciu a preluat o sesizare telefonică referitoare la un conflict ce se desfășura între mai multe persoane pe Bulevardul Mihai Eminescu nr.48 – zona Bisericii Roset.

„Polițiștii locali ajunși de îndată la fața locului, au identificat persoanele implicate în altercație, le-au legitimat și au constatat că una dintre ele sângerează la brațul drept”, precizează polițiștii locali.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani precum și unul de la Inspectoratul Județean de Jandarmi.

„Polițiștii locali au predat persoana rănită echipajului de la ambulanță, care a condus-o la U.P.U. pentru a primi îngrijiri de specialitate. De asemenea, polițiștii locali, au relatat cele întâmplate echipajului de jandarmi care au preluat agresorul și l-au condus la sediul instituției în vederea demarării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Totodată polițiștii locali au sancționat contravențional toate persoanele implicate în scandal,
cunatumul sancțiunilor fiind de 2.300 lei”, precizează reprezentanții Poliției Locale din Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *