O cunoscută firmă din Botoșani vrea să construiască un cartier de case în municipiu. Este vorba de societatea comercială Elegant Glob SRL, care vrea să facă investiția, respectiv un ansamblu de locuințe înșiruite, pe strada Peco 17.
Primăria municipiului Botoșani a lansat în dezbatere publică intenția de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru emiterea avizului de oportunitate pentru proiectul depus de Elegant Glob SRL.
Firma deține pe strada Peco 17 o suprafață de 4.625 de metri pătrați de teren, unde vrea să ridice 16 case. Suprafața fiecărei case va fi de 175- 197 metri pătrați.
Aceasta nu este prima investiție a firmei reprezentate de Viorel Onofrei. Elegant Glob a mai construit un bloc pe strada Manolești Deal, vis-a-vis de Vinalcool.































