O firmă din Botoşani cu peste 100 de angajaţi are probleme financiare şi cere sprijinul statului pentru a bloca eventualele acţiuni de executare. Este vorba de societatea comercială Casa Pâinii SRL, administrată de Florian Moruzi.
Omul de afaceri a depus, marţi, la Tribunalul Botoşani o cerere de declanşare a procedurii de concordat preventiv în cazul său. Judecătorii au admis, miercuri, cererea și au dispus deschiderea procedurii.
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de societatea debitoare soc. CASA PÂINII SRL Botoşani. Dispune deschiderea procedurii de concordat preventiv faţă de debitoarea soc. CASA PÂINII SRL Botoşani. Desemnează în calitate de administrator concordatar pe EuroBusiness LRJ SPRL, reprezentată prin asociat coordonator Eduard Pascal, care va exercita atribuţiile prevăzute de art.19 din Legea 85/2014. În termen de 60 zile de la deschiderea procedurii, administratorul concordatar va elabora sau, după caz, asista debitoarea în elaborarea planului de restructurare. Pune în vedere administratorului concordatar că are obligaţia de a comunica planul de restructurare creditorilor ale căror creanţe sunt afectate, prin mijloace de comunicare rapidă, care permit dovedirea recepţionării documentelor transmise.
Casa Pâinii, al cărei obiect principal de activitate este Fabricarea painii, fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie, a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 19,8 milioane de lei şi un profit de doar 4.370 de lei. Ea avea 101 angajaţi.
Ce este concordatul preventiv
Concordatul preventiv este o procedură destinată societăților aflate în dificultate, adică acelor societăți care se confruntă cu dificultăți rezultând din orice fel de împrejurare, ce constituie o amenințare reală și serioasă pentru capacitatea viitoare a respectivelor firmei de a-și plăti datoriile la scadență, în lipsa luării unor măsuri adecvate.
Procedura de concordat setează un cadru procedural care permite suspendarea executărilor silite și restructurarea societății în dificultate pe baza unui plan de restructurare votat de creditorii afectați și omologat de judecătorul-sindic.





























