Episcopul de Huși a slujit, marți, la o mănăstire din județul Botoșani. Preasfințitul Părinte Ignatie, episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea de maici „Sfântul Ioan Iacob Românul” de la Crăiniceni, județul Botoșani, localitatea natală a Sfântului Ioan Iacob.
Slujirea are loc în ziua închinată Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, iar sute de credincioși au fost prezenți la eveniment.
De la copii până la vârstnici, plini de evlavie și smerenie, au mers să se roage alături de preoți. Nici căldura nu i-a împiedicat să meargă să fie binecuvântați de PS Ignatie.
Cine a fost Sfântul Ioan Iacob
Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singurul copil la părinți. Din botez a primit numele de Ilie și din pruncie se dovedea un copil ales și binecuvântat de Dumnezeu.
După șase luni de zile de la naștere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare și tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de școală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin și liceul la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.
În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”. După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Starețul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste și, după ce l-a trimis să se închine în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător și smerit. 
Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi și fiind iubit de toți. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obștea Mănăstirii Neamț, și continuă aceeași ascultare de bibliotecar și îngrijitor la bolniță. Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareț al marii lavre, împreună cu alți doi frați rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.




















































