FOTO Se toarnă asfalt pe o stradă din municipiul Botoşani. Lucrările în fază foarte avansată

Strada Crizantemelor din municipiul Botoşani va fi asfaltată, au anunţat reprezentanţii Primăriei. Potrivit acestora, lucrările pe această stradă din cartierul Tulbureni sunt într-o fază avansată. Până acum, s-au finalizat lucrările de amenajare a trotuarelor, a acceselor către proprietăți și a sistemului de preluare a apelor pluviale. De asemenea, a fost turnat stratul de binder, iar următorul pas este aplicarea stratului final de asfalt, care va încheia procesul de modernizare a acestui tronson.

„Pe strada Crizantemelor, lucrările sunt aproape gata. Trotuarele, accesele și sistemul pluvial au fost realizate, stratul de binder este turnat, iar în scurt timp vom veni cu asfaltul final. În paralel, intervenim și pe strada Aluniș, unde asfaltarea este foarte aproape. Modernizarea acestor tronsoane face parte din planul nostru de dezvoltare a cartierului Tulbureni, o zonă aflată în continuă transformare”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “FOTO Se toarnă asfalt pe o stradă din municipiul Botoşani. Lucrările în fază foarte avansată

  1. Multumim domnului primar ca are grija de cartierele de la marginea orasului. Speram ca la lucrarile de strazi va fi sustinut de constructori, diriginti de santier, proiectanti, inspectori de la constructii, biroul de investitii din primarie ca sa fie lucrari de calitate. Fara trucurile vechi cu straturile turnate mai subtiri si cu materiale mai ieftine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *