Un tată din Botoșani își strigă durerea la puțin timp după ce și-a înmormântat copilul de doar două luni. Andrei Bucșă acuză neputința sistemului sanitar românesc după ce fiul său a trecut prin trei spitale pentru a fi diagnosticat. El dă de înțeles că medicii nu au făcut totul pentru a-l salva pe copilașul său.
„Îmi este dor de tine fiule, îmi este tare dor. Ai luptat ca un adevărat gladiatorul tu, doar că ei (medicii) nu au luptat la fel ca tine. Sper și îmi doresc ca alți copii să nu pățească ce ai pățit tu……nu este drept ce ți-au facut. Pe zi ce trece parca ma trezesc dintr-o anestezie și îmi dau seama prin ce coșmar am trecut si trecem, pentru că tu, Tudor dragul meu nu mai ești. Am facut totul pentru tine, dar nu a fost suficient….ei te-au lăsat…….să suferi și să te stingi cu zile. De ce Doamne sistemul sanitar din România își lasă pacienții să moară cu zile? ……oare de e ce? De ce Doamne nu pun principiile deasupra personalităților cei din sistemul sanitar din România?”, este strigătul plin de durere al tatălui.
Băbatul susține că a solicitat transferul acestuia la o clinică din Italia, însă medicii nu au fost de acord, dar la o săptămână copilul s-a stins. Andrei Bucșă este de părere că băiatul său putea fi salvat.
„De ce Doamne a trecut fiul nostru prin 3 spitale( 6 zile in Spitalul de Copii din Botoșani(fără diagnostic pus), 7 zile in Spitalul de copii Sfânta Maria din Iași (fără diagnostic pus), 22 de zile in Spitalul de Copii Marie Curie din București si abia după 4 zile in București, 17 zile de spitalizare în total i se pune un diagnostic corect fiului nostru) …….de ce Doamne a durat 17 zile in anul 2025 sa ii pui un diagnostic corect unui prunc născut sănătos pe 20.05.2025 si decedat pe 17.07.2025 dupa 35 de zile de spitalizare……. De ce Doamne? Oare cine răspunde la aceste întrebări?…..oare câți copii mai trebuie să sufere ca să ne dam seama cât de tare e afectat sistemul sanitar din România de inumanitate, indiferență , lipsa de profesionalism si multe altele……dar sigur, nu generalizez, dar noi am avut parte de toate astea cu fiul nostru care astăzi nu mai există si îmi plânge inima continuu in mine…… De ce Doamne?”, este mesajul sfâșietor al bărbatului.





























