Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au acționat, joi, pe linia menținerii ordinii publice și a siguranței rutiere, în zonele de competență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 30 de persoane și controlate 24 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.































