Blocada la Săveni. 150 de mașini au fost verificate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu cei ai Secției de Poliției Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune, joi, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și verificate 150 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *