Paul Antoche (33 de ani), fotbalistul celor de la Unirea Slobozia, a trecut în noaptea de duminică spre luni printr-o mare sperietură. Casa părinților lui, din Broșteni, județul Suceava, a avut de suferit în urma unei furtuni violente. Luni, fotbalistul are meci cu FC Botoșani.
„A fost ceva de nedescris, eu am copilărit acolo, casa e refăcută în 2022. Am vorbit cu părinții mei acum dimineață, au fost preluați de echipele de intervenție. Sunt bine, în afara oricărui pericol. Furtuna a început la ora 20, dar puhoiul a venit mult mai târziu. Nu mai există parter, au intrat în casă bolovani, pământ, copaci și așa mai departe. Părinții mei s-au refugiat în pod, altfel probabil n-ar fi avut nicio șansă. Au stat acolo până la 4 dimineața, tatăl meu a avut inspirația să scoată din priză toată instalația Nu se poate circula în zonă, intervin echipele de intervenție și elicopterele. Probabil săptămâna viitoare voi da și eu o fugă acolo să vedem ce se mai poate salva”, a declarat pentru Gândul fotbalistul de la Unirea Slobozia.
Patru elicoptere au fost trimise în zona afectată de inundațiile de pe raza orașului Broșteni și localitățile limitrofe, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.







































