FOTO & VIDEO Furtuna a făcut prăpăd la Dorohoi. Străzi inundate, copaci doborâți de vijelii și subsoluri inundate

Furtuna a făcut prăpăd duminică seară, la Dorohoi. Municipiul s-a aflat sub alertă Cod Roșu. Un copac a căzut peste firele de curent pe Strada Poștei Dorohoi, fiind înlăturat de pompierii de la Detașamentul Dorohoi.

Ulterior, salvatorii au fost solicitați să înlăture un copac căzut pe Strada Locotenent Olinescu. Locatarii de pe Strada Sublocotenent Sorin Dumitraș au sunat la 1112 după ce apa a intrat în subsolul unui bloc de garsoniere. Au fost două echipaje de pompieri la fața locului.

Copaci doborâți de furtună au fost și pe Strada A I Cuza Dorohoi, dar și pe Strada Spiru Haret. Aici, un copac a căzut rupt de vânt lângă o țeavă de gaze naturale. De asemenea, canalizările au refulat și au fost inundate Strada Spiru Haret și Bulevardul Victoriei Dorohoi.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *