Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei intre
Convenţia se aplică reciproc, astfel incit cetăţenii unuia dintre statele semnatare care lucrează pe teritoriul celuilalt vor beneficia de condiţii de egalitate in tratament cu cetăţenii statului unde işi desfăşoară activitatea, in ceea ce priveşte securitatea socială.
Convenţia reglementează acordarea drepturilor de asistenţă socială in caz de boală, maternitate, bătrineţe, deces, accidente de muncă, boli profesionale, şomaj şi alocaţia pentru copii. Prevederile se aplică tuturor lucrătorilor care au fost sau sunt supuşi legislaţiei unuia sau ambelor state semnatare. De asemenea, reglementările se aplică şi urmaşilor sau membrilor de familie ai persoanelor care au desfăşurat sau desfăşoară activitate remunerată pe teritoriul unuia dintre cele două state.
Actul normativ stabileşte că, in perioada in care un cetăţean roman sau spaniol desfăşoară o activitate remunerată in unul dintre cele două state, această persoană va fi supusă numai legislaţiei in domeniu a statului pe teritoriul căruia lucrează.
In ceea ce priveşte pensiile pentru invaliditate, limită de virstă sau urmaş, acordarea drepturilor de securitate socială se va calcula proporţional cu perioadele de asigurare realizate conform legislaţiei ambelor state. Prestaţia va fi calculată de instituţiile abilitate ale ambelor state, fiecare conform propriei legislaţii. După determinarea drepturilor, instituţia competentă a fiecărei Părţi semnatare va recunoaşte şi va acorda persoanei prestaţia cea mai favorabilă.
De asemenea, conform actului normativ, cheltuielile cu asistenţa medicală acordată de către unul dintre state in numele celuilalt vor fi rambursate de către instituţia competentă in euro pe baza costurilor reale.
După ratificarea prezentului act normativ, Romania şi Spania vor incheia un Aranjament Administrativ pe baza căruia se vor stabili toate procedurile de aplicare a prevederilor Convenţiei intre Romania şi Spania in domeniul securităţii sociale
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia