Un italian care a încercat să mituiască un polițist din Botoșani, trimis în judecată

Un italian care a încercat să mituiască un polițist din Botoșani a fost trimis în judecată. Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin rechizitoriul emis la data de 15.07.2025 a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, cetățean italian, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unui denunț formulat la data de 22.02.2025 de către un agent de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Orașului Darabani, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Miorcani, comuna Rădăuți – Prut, județul Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, după ce a fost oprit de un echipaj de poliție, pe raza localității Miorcani, județul Botoșani, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliție constatator suma de 200 euro cu titlu de mită, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 105 km/h (+55 km/h) peste limita legală.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *