VIDEO Un bărbat din Botoşani a primit o amendă de 12.000 de lei pentru că şi-a bătut joc de doi căţei

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat un bărbat din comuna Ibănești, care, pe 20 iunie, ar fi abandonat doi cățeluși, în extravilanul comunei Șendriceni. Cățelușii au fost găsiți într-un sac de rafie legat, lăsat pe marginea unui drum. Fapta a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă, iar proprietarul i-a salvat și, ulterior, i-a dat spre adopție.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 12.000 de lei, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Polițiștii reamintesc tuturor cetățenilor că responsabilitatea față de animalele implică asigurarea unui mediu sigur, alimentație corespunzătoare și îngrijiri medicale atunci când este necesar.

De asemenea, se atrage atenția asupra importanței sterilizării și vaccinării animalelor, pentru a preveni înmulțirea necontrolată și riscurile pentru sănătatea publică.

În cazul deținerii câinilor periculoși sau agresivi, proprietarii au obligația să respecte reglementările speciale în vigoare prevazute de O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *