Un om de afaceri din Botoșani a ajuns în stare gravă la spital, miercuri, din cauza unor probleme de sănătate. Este vorba despre proprietarul fostului restaurant Miorița, devenit complex Europa, Viorel Saucă.
Botoșăneanul, de 74 de ani, a ajuns la spital cu disecție de aortă. Medicii botoșăneni au decis transferul de urgență al acestuia, pe care aeriană, la Iași.
Elicopterul SMURD a aterizat pe heliportul din Botoșani pentru a-l prelua, iar pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile la aterizarea și decolarea aeronavei.































