Centrul de Sănătate Mintală (CSM) din strada Miorița din municipiul Botoșani va fi modernizat cu bani europeni. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Corneliu Prepeliță, contractul de finanțare a fost deja semnat și a fost lansată și licitația publică.
„Având în vedere încheierea contractului de finanțare pe fonduri europene, având ca obiect proiectare, execuție, reabilitare și modernizare dotare CSM Miorița, un contract în valoare totală de 13.615.304 lei. Este un proiect european realizat exclusiv de către Spitalul Mavromati”, a spus managerul spitalului.
Investiția are ca principal obiectiv transformarea celor două corpuri într-un centru medical modern, dotat corespunzător și adaptat nevoilor actuale ale pacienților cu afecțiuni psihice.
„Suntem printre puținele unități sanitare care au în componență secții de psihiatrie, care am accesat acești bani. Suntem bucuroși că am reușit cu toată echipa care s-a implicat. Sunt două corpuri, unul dintre ele este un momument istoric, este o lucrare de anvergură”, a declarat Corneliu Prepeliță.
Lucrările trebuie finalizate într-un termen de maximum 19 luni de la data începerii.






























