FOTO Cei mai tineri polițiști din Botoșani, pregătiți pentru misiunile reale. Exerciții practice pentru noii agenți

Cei mai tineri polițiști din Botoșani au fost pregătiți, teoretic și practic, pentru misiunile reale. Timp de două săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului Pregătire Profesională au organizat stagiul de pregătire „Prim respondent și incluziune socio-profesională”, destinat celor 30 de agenți de poliție nou încadrați- promoția iunie 2025.

Stagiul a fost structurat pe două componente esențiale: teoretică și practică. Componenta teoretică a inclus sesiuni de instruire susținute de ofițeri cu experiență din diverse structuri operative. Discuțiile au vizat rolul polițistului ca prim respondent, modalități eficiente de intervenție și integrare în activitatea de zi cu zi.

Componenta practică a fost una dinamică și intensă, axată pe tactica polițienească, tehnici de autoapărare, trageri cu armamentul din dotare, instrucția tragerii.

„Scopul acestui stagiu a fost atât dezvoltarea abilităților de intervenție rapidă, cât și facilitarea integrării socio-profesionale a noilor colegi în structurile operative”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *