Atenție pe unde treceți strada! Dacă vă văd, polițiștii din Botoșani nu vă iartă

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat joi după-amiază, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii. Astfel, activitățile s-au desfășurat în municipiul Botoșani, fiind vizate zonele în care au fost înregistrate accidente rutiere ale căror victime au fost pietonii.

În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu pietonii identificați în zonele cu risc ridicat, fiindu-le explicate riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, dar și consecințele acestor comportamente.

Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.400 de lei, dintre care 27 au fost aplicate pentru abateri comise de pietoni, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, de către un conducător auto.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *