Liceul Sendriceni a primit 11 miliarde de lei pentru consolidare si extindere

1 octombrie 2006

w11 miliarde de lei vor ajunge la Grup Şcolar Şendriceni pentru continuarea lucrărilor de consolidare a clădirii vechi cit şi pentru extinderea liceului. Banii au fost alocaţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, insă nu sunt suficienţi pentru finalizarea lucrărilor de investiţii incepute cu ani in urmă la Grup Şcolar Şendriceni. Potrivit informaţiilor primite din partea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, 6 miliarde de lei au fost alocaţi pentru extinderea acestei unităţi de invăţămint şi 5 miliarde de lei pentru consolidarea clădirii vechi. "Banii nu ajung finanţarea fiind parţială. Acum avem fila, dar nu avem banii intraţi in cont. Oricum proiectul se va finaliza anul viitor", a precizat Horia Negrescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Grup Şcolar Şendriceni şi Colegiul Naţional- A.T.Laurian se află pe lista obiectivelor de investiţii prioritare care se vor realiza anul acesta la nivelul judeţului Botoşani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia