Zeci de șoferi au devenit, duminică, „victime” ale polițiștilor din Botoșani, care au făcut o „vânătoare” de vitezomani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, „polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă”.
Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 16:00-20:00, pe arterele rutiere principale din județ, prilej cu care au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 25 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar în șapte dintre cazuri a fost dispusă ca măsură complementară reținerea permisului de conducere.





























