Se afla aproape de comă alcoolică, dar a urcat la volan. Alcoolemia uriașă măsurată la un șofer din Botoșani

Cea mai mare alcoolemiei din acest week-end a fost înregistrată în municipiul Botoșani, respectiv, 1, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost reținut de polițiști, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit, duminică, pentru control, pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Coșula.

Întrucât emana halenă alcoolică, botoșăneanul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *