FOTO Liste de așteptare până în septembrie, la cabinetul de neurologie al Ambulatoriului Spitalului Județean Botoșani. Medic: Nu putem să facem medicină la viteză

Sunt liste de așteptare pline până în septembrie pe cabinetul de neurologie al Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Medicii abia fac față numărului mare de pacienți care au nevoie de investigații neurologice. Potrivit medicului Cristina Luchian, sunt cinci medici pe Secția de Neurologie a unității spitalicești, care trebuie să asigure servicii și în ambulatoriu, acolo unde adresabilitatea este în continuă creștere.

„Noi suntem cinci medici. Programul în ambulatoriu este de la 7 la 14 și în programul fiecăruia de lucru trebuie să vedem un anumit număr de pacienți: un maxim de șase pacienți într-o oră și jumătate pentru că nu putem să facem medicină la viteză. Avem nevoie de 15 minute să discutăm cu pacientul, să-l consultăm, să-i explicăm ce e de făcut mai departe, să pregătim documentația pentru eventuale explorări. Este un proces consumator de timp”, a declarat medicul specialist în neurologie, Cristina Luchian.

De cealaltă parte, managerul Spitalului Județean, Corneliu Prepeliță, susține că o soluție pentru a împiedica această aglomerație ar fi aceea ca pacienții să se adreseze și altor cabinete, care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani.

„Mai există un ambulatoriu în Spitalul de Recuperare, poate concetățenii noștri ar putea să se adreseze și acelui cabinet. Mai sunt și alte cabinete private, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, care ar putea asigura aceste consultații”, a declarat Corneliu Prepeliță.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “FOTO Liste de așteptare până în septembrie, la cabinetul de neurologie al Ambulatoriului Spitalului Județean Botoșani. Medic: Nu putem să facem medicină la viteză

  1. Recomandarea domnului manager de la Spitalul județea, către pacienți ca să adreseze și altor cabinete medicale, în special individuale, private, poate fi o soluție cu puține șanse de reușită, dar se mai pune o întrebare: nu cumva programarea peste 2-3 luni în Spitalul județean îi sprijină în mod direct pe medicii privatizați ? Sau poate avem de a face cu o înțelegere tacită ?
    O programare peste 2-3 luni de zile poate însemna că până atunci pacientul să nu mai fie în viață. Mai există o secție unde programarea se poate obține doar peste 4-5 luni : la urologie.
    Mister manager, este normală această trebușoară ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *