Primar din Botoșani anchetat de DNA. Ar fi pretins mită de 200.000 de lei de la un om de afaceri

Un primar din județul Botoșani este anchetat de DNA după ce ar fi luat mită de la un om de afaceri pentru a face plățile pentru lucrările de modernizare a unui drum.  Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, faţă de Eugen Nechita, primarul comunei Drăguşeni,  pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menţionată, Nechita Eugen ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăţilor aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nechita Eugen trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de controlul judiciar, să nu se deplaseze în sediul primăriei comunei Drăguşeni, jud. Botoşani şi să nu să nu desfăşoare/ exercite funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de primaral comunei Drăguşeni, jud. Botoşani. Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.  Inculpatului Nechita Eugen i s-a adus la cunoştinţa calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmit procurorii.

One thought on “Primar din Botoșani anchetat de DNA. Ar fi pretins mită de 200.000 de lei de la un om de afaceri

  1. Prin programele guvernamentale PNDL si Anghel Saligny s-au facut lucrari cu bani imprumutati de Guvern. Prin Programul european PNRR ”sunt 13-14 miliarde euro granturi nerambursabile si 13-14 miliarde euro imprumuturi facute de Guvern cu dobanda avantajoasa”. Aceste lucruri nu le – au inteles primarii care au cerut si firmele de constructii care au oferit. Banii trebuie dati inapoi in zeci de ani, cu dobanda, de copii de azi. Lucrarile majoritatea nu s-au executat foarte bine. Drumurile reabilitate nu rezista si trebuie reparate din nou dupa 2-3 ani. Retelele de apa si canalizare, statiile de epurare functioneaza rau si au nevoie de alte lucrari de reabilitare. Urmeaza alti primari, alti constructori, alte imprumuturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *