Sătui de scuze și de lipsa apei, locuitorii unui sat din Botoșani se tem că se va repeta coșmarul de vara trecută, când au stat trei luni pe uscat. Oamenii din satul Drislea, comuna Trușești, trag un semnal de alarmă cu privire la situația gravă a furnizării apei potabile în localitate. Locuitorii cer conducerii Nova Apaserv Botoșani să intervină de urgență pentru a rezolva problemele repetate și prelungite privind alimentarea cu apă, care pun în pericol traiul de zi cu zi.
„Cerem conducerii Nova Apaserv Botoșani sa se implice pentru a rezolva problema furnizării apei către locuitorii localității și respectarea contractelor. Mereu sunt întreruperi de apă, mai ales acum în condițiile în care a venit căldura. Deja o săptămână fără apă și speram să nu se repete scenariu de vara trecuta 3 luni fără apă”, este supărarea oamenilor.
Aceștia subliniază că își respectă obligațiile contractuale și sunt la zi cu plățile, dar în schimb primesc scuze, promisiuni nerespectate și facturi mari pentru un serviciu care, în realitate, funcționează cu mari sincope. Oamenii spun că investițiile în rețea lipsesc, iar avariile sau întreruperile se repetă constant.
„Așa cum noi ne respectăm contractele și suntem la zi cu plățile, așa rugăm și pe dumnealor să-și respecte obligațiile, în caz contrar suntem dispuși să ajungem mai departe. Ne-am săturat de scuze, de facturi enorme și investiții zero pentru nu a mai avea atâtea probleme”, este mesajul transmis de locuitori, care au inițiat o petiție online în acest sens.































