Un accident produs de un șofer care a urcat băut la volanul unei mașini a avut loc sâmbătă, 21 iunie, în localitatea Durnești. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 ani, din municipiul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.
În ziua respectivă, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Durnești, pe fondul stării de ebrietate și viteza excesivă, a pătruns pe sensul opus de circulație într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, marcată și semnalizată corespunzător, unde a surprins și impactat frontal un alt autoturism, rezultând doar avarierea celor două autoturisme.
„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, bărbatul nu poseda permis de conducere , iar autoturismul avea polița de asigurare obligatorie expirată. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și de Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.





























