VIDEO Incendiu, în toiul nopții, într-o localitate din Botoșani. Flăcările au distrus un depozit de furaje și un tractor

Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din localitatea Hlipiceni. Un depozit de furaje și un tractor au fost cuprinse de flăcări. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții.

Au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hlipiceni, cu două autospeciale de stingere și un buldoexcavator.

Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ 27 de baloți de furaje și utilajul. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din apropiere și un alt depozit de furaje.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape patru ore. Misiunea a fost una de durată având în vedere cantitatea mare de furaje care ardea, dar și faptul că trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce tractorul a fost cuprins de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit. Fiind parcat aproape de furaje, incendiul s-a extins și la depozit.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *