FOTO Zi plină de accidente la Botoșani! Un nou accident s-a produs pe drumul Botoșani- Săveni

Un alt accident rutier a avut loc, miercuri după-amiază, pe drumul național DN 29, de această dată între localitățile Unțeni și Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii de la Stația Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, două ambulanțe SAJ și Poliția.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferii mașinilor, doi bărbați de 49 respectiv 67 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale, ulterior fiind transportați la spital pentru continuarea investigațiilor.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Traficul în zonă este blocat.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *