Instanța a luat o nouă decizie în cazul omului de afaceri Marcel Bîrsan, acuzat de dare de mită

Marcel Bîrsan adus pentru audieri la DNA

Tribunalul Suceava a luat, miercuri, o nouă decizie în cazul omului de afaceri Marcel Bîrsan, acuzat că ar fi dat mită primarilor din Mihai Eminescu și Flămânzi, Verginel Gireadă și, respectiv, Dan Oloeriu. Judecătorii din Suceava au decis prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis pe numele omului de afaceri care controlează societatea comercială Cornell’s Floor SRL.

Noul mandat de arest la domiciliu este valabil până pe 8 iulie. Prelungirea acestuia a fost făcută la solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

Solutia pe scurt:

Admite propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul BÎRSAN VASILE-MARCEL. În temeiul art. 222 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, alin. 2, alin. 3 şi alin. 4 lit. d Cod procedură penală, art. 218 alin. 2 Cod procedură penală rap la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune prelungirea pentru încă 30 de zile, începând cu data de 09.06.2025 până la data de 08.07.2025, inclusiv, a măsurii preventive a arestului la domiciliu dispus prin încheierea nr. 55 din data de 08.05.2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1430/86/2025 al Tribunalului Suceava, definitivă prin necontestare, faţă de inculpatul BÎRSAN VASILE-MARCEL, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și o infracţiune de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 6 din Legea 78/2000 (2 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Instanța a luat o nouă decizie în cazul omului de afaceri Marcel Bîrsan, acuzat de dare de mită

  1. Spaga in materiale de constructii este numai varful aisbergului. Grosul spagilor este in cash. Mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *