Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a recunoscut că Ministerul Mediului a estimat greșit cererea din partea fermierilor pentru acest program.
”Administrația Fondului pentru Mediu se aștepta la câteva sute de potențialii beneficiari, ori în momentul în care programul a început efectiv, au constatat colegii de la AFM că au existat peste 60.000 de descărcări ale cererii de finanțare și un număr foarte mare de accesări ale platformei (…), care, din punct de vedere tehnic, nu a putut fi susținut de către platformă”, a spus Mircea Fechet.
Referitor la o posibilă dată de reluare a programului Rabla pentru tractoare, ministrul Mediului a declarat că aceasta poate fi decisă abia după ce se va ști cu siguranță dacă platforma de înscriere în program este funcțională. Acesta a precizat că platforma va fi testată odată cu lansarea programului Rabla auto, care începe pe data de 29 mai.
Întrebat dacă ar exista posibilitatea ca cererile acelor fermieri care au reușit deja să se înscrie în program înainte ca siteul AFM să se blocheze și înscrierea să fie anulată să fie totuși finanțate, ministrul Mediului a răspuns că acest scenariu nu poate fi luat în calcul potrivit Revista Ferma.
”Atunci când constatăm, în mod evident, că unii nu se puteau înscrie pentru că aplicația era blocată, dar alții reușeau cumva să poată folosi aplicația, eu cred că acel moment este unul în care tratamentul egal a fost viciat și cred că, din respect pentru toți cei peste 20.000 de beneficiari care nu au reușit să aplice, pentru că s-a blocat platforma și înțelegând supărarea celor care au reușit (…) să aplice, cred că este firesc ca procesul de înscriere să nu lase nici un fel de urmă de îndoială și toată lumea să poată spune, la sfârșit, măcar că procesul a fost corect și fiecare a avut propria șansă, indiferent dacă a prins finanțarea sau nu”, a explicat ministrul Mircea Fechet.
Ministrul Mediului a susținut că, înainte de a schimba regulile și a modifica ghidul de finanțare pentru programul Rabla pentru tractoare, trebuie ca Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) să se asigure că platforma de înscriere online va funcționa.
”Eu cred că principiul ”primul venit, primul servit”, mai ales în cadrul programelor la care cererea este foarte mare raportat la buget, ar trebui abandonat, însă trebuie să fim conștienți că acest program este deja întârziat și de așteptarea foarte mare pe care a creat-o în piață, atât din partea fermierilor, cât și a producătorilor și importatorilor de echipamente agricole și trebuie să ținem cont că nu putem să lungim foarte mult reluarea acestui program”, a declarat Mircea Fechet. Referitor la condiția privind înscrierea beneficiarilor programului la APIA, ministrul Mediului a spus că ”am mai avut discuția aceasta și mereu mi s-a adus la cunoștință că fermieri, unii chiar veniți din afara României, să nu aibă un astfel de istoric, fie că vorbim despre APIA, fie că vorbim despre vechimea certificatului de producător (…).
Cred că este o discuție în care trebuie să mă consult, în primul rând, cu reprezentanții potențialilor beneficiari, cu oameni care se pricep la așa ceva, pentru că, în trecut, am mai avut astfel de consultări și părerile au fost împărțite”. Mircea Fechet a precizat că nu a fost luată încă o decizie în această privință, însă în măsura în care ghidul de finanțare a programului Rabla pentru tractoare va fi modificat, probabil că unul dintre aceste două criterii (înscrierea beneficiarilor la APIA și vechimea certificatului de producător – nota redacției) poate fi luat în considerare, dar ”nu fără o consultare amplă a celor care se ocupă și se pricep la așa ceva”.
Sursa: revista Ferma






























