Marea campioană mondială și olimpică a României, Andreea Răducan, a fost prezentă, vineri, la Botoșani. Ea a participat la o acțiune organizată cu prilejul deschiderii lunii olimpice, care începe în fiecare an pe 23 mai. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Botoșani în parteneriat cu Academia Olimpică Română- filiala Botoșani și cu Uniunea Armenilor din România.
Întâlnirea a avut loc la Colegiul Național AT Laurian, la ea participând tineri din 13 licee din Botoșani. De asemenea, la eveniment au luat parte prefectul Dan Nechifor, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, președintele Uniunii Armenilor din România, Cristian Lazarovici, directorul filialei din Botoșani a Academiei Olimpice Române, Elena Alecsa, dar și numeroase cadre didactice.
„Este important să aveți încredere în visul vostru. De obicei, atunci când suntem mici suntem mai lipsiți de frustrări, că vin dintr-un oraș de provincie, că vin dintr-o țară mică, n-a contat pentru mine niciodată lucrul acesta pentru că am considerat că am muncit suficient de mult, că am destul talent și nu îmi rămâne decât să arăt lumii întregi ce pot să fac și asta vă încurajez și pe voi să faceți. Cred că este ideal să găsiți activitatea pe care o practicați cu cea mai mare bucurie și înseamnă că acolo este harul vostru, talentul vostru”, a spus Andreea Răducan.
Andreea Mădălina Răducan (născută pe 30 septembrie 1983 la Bârlad, România) este o fostă gimnastă română de talie mondială, jurnalistă și comentatoare sportivă, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică.





















































