Un accident rutier grav s-a produs, vineri după-amiază, pe drumul european care leagă Botoșaniul de Iași. Un autocar și un autocamion au intrat în coliziune pe raza localității Lețcani.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, au fost alocate 4 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 2 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, în sprijin, la caz au fost trimise și 3 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță și 1 elicopter SMURD.

































