Marius Budăi: Am votat cu speranța ca, de mâine, președintele ales să fie președintele tuturor cetățenilor români

Deputatul Marius Budăi a mers la vot, duminică, cu gândul la o Românie pentru toți și nu una divizată. El a adăugat că țara noastră are nevoie de stabilitate și parteneriate solide și nu de confruntare și polarizare.

„O Românie pentru noi toți! Cu acest gând am mers astăzi la vot! Am votat cu speranța ca, de mâine, președintele ales să fie președintele tuturor cetățenilor români. Atât al celor care l-au votat, cât și al celor care au avut o altă opțiune. Îmi doresc o Românie unită, nu împărțită după preferințe politice sau după locul în care trăim – în țară sau în diaspora. Cred în parcursul euroatlantic al României. Nu doar ca ideal, ci ca soluție pragmatică pentru securitate, investiții, locuri de muncă bine plătite și o societate predictibilă. Avem nevoie de stabilitate și parteneriate solide, nu de confruntare și polarizare”, a spus Budăi.

30,22% din totalul celor 374.762 alegători din judeţul Botoşani înscrişi în listele electorale permanente s-au prezentat la urne până la ora 15.00 la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Procentul de participare la vot este mai mic decât media naţională, care este de 42,51%.

Prezenţa la vot la turul II al alegerilor prezidenţiale la ora 11.00 este mai mare decât cea de la primul tur. În urmă cu două săptămâni, până la această oră s-au prezentat la vot 9,80% din alegători.

La ora 11.00, în Botoşani prezenţa la urne a fost de 11,97%, iar la nivel naţional de 19,18%. Până la 13.00, s-au prezentat la vot 22,04% la Botoşani şi 31,84% la nivel naţional.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *